Avizul psihologic – criterii de valabilitate și conformitate Bucuresti
Avizul psihologic – criterii de valabilitate și conformitate Bucuresti
Ce este avizul psihologic și care este rolul acestuia
În activitatea profesională a psihologului, unul dintre cele mai importante documente emise în urma evaluării este avizul psihologic. Acesta reprezintă documentul oficial care atestă faptul că o persoană este aptă, din punct de vedere psihologic, să desfășoare anumite activități care presupun responsabilitate, capacitate de adaptare și anumite aptitudini cognitive sau comportamentale.
Conform Legii nr. 213/2004, psihologul cu drept de liberă practică își desfășoară activitatea pe baza principiului independenței profesionale. Acest principiu îi conferă specialistului dreptul de inițiativă și decizie în exercitarea actului profesional, precum și responsabilitatea deplină pentru calitatea serviciilor psihologice oferite.
Psihologul cu drept de liberă practică poate desfășura multiple activități profesionale, printre care se numără studiul comportamentului uman și al proceselor mentale, investigarea și recomandarea unor soluții pentru probleme psihologice, aplicarea testelor pentru evaluarea abilităților și aptitudinilor, testarea psihologică, precum și intervenții specifice în cazul tulburărilor emoționale sau de personalitate.
Finalitatea evaluării psihologice este, în majoritatea cazurilor, emiterea unui aviz psihologic, document care confirmă dacă persoana evaluată îndeplinește criteriile necesare pentru desfășurarea unei activități specifice.
Avizul psihologic pentru permis auto
În domeniul psihologiei transporturilor, una dintre cele mai frecvente evaluări este testarea psihologică pentru permis auto. În urma acestei evaluări se eliberează avizul psihologic pentru permis auto, document care confirmă competența psihologică a unei persoane de a conduce o anumită categorie de vehicule.
Avizul psihologic permis auto are o valabilitate de 6 luni de la data eliberării.
Cum verificăm dacă un aviz psihologic permis auto este conform
Conform legislației în vigoare, un aviz psihologic permis auto trebuie să îndeplinească anumite criterii de conformitate. Documentul trebuie să fie timbrat cu timbru sec în partea dreaptă sus și să conțină seria și numărul autorizației emise de Ministerul Transporturilor pentru unitatea psihologică autorizată care îl eliberează.
De asemenea, documentul trebuie completat conform prevederilor stabilite prin Ordinul nr. 513/2019 al Ministerului Transporturilor.
Puteți consulta textul legislativ accesând Ordinul nr. 513/2019 privind evaluarea psihologică pentru permis auto.
Conform articolului 4 din acest ordin, evaluarea psihologică realizată pentru obținerea sau redobândirea permisului de conducere se finalizează prin emiterea unuia dintre următoarele documente:
- aviz psihologic apt
- aviz psihologic inapt
Avizul psihologic permis auto face parte din dosarul de școlarizare al candidatului și este obligatoriu înaintea începerii pregătirii practice pentru obținerea permisului de conducere sau pentru dobândirea unor noi categorii.
Modelul documentului este prevăzut în anexa 1 a Ordinului 513/2019. Avizele psihologice trebuie să conțină ștampila unității psihologice, semnătura psihologului și ștampila cu timbru sec aplicată în partea dreaptă sus.
Seria avizului psihologic include indicativul județului în care se află cabinetul psihologic, iar numărul documentului are două componente: una identică cu numărul certificatului de autorizare și una reprezentând numărul curent al avizului emis.
În cazul în care rezultatul evaluării este inapt, documentul trebuie să menționeze și posibilitatea depunerii unei contestații, termenul legal și instituția unde aceasta poate fi formulată.
Avizul psihologic pentru angajare și portarmă
Pe lângă evaluările din domeniul transporturilor, psihologii emit și avize psihologice pentru angajare sau avize psihologice pentru permis portarmă.
Avizul psihologic pentru angajare este reglementat de legislația specifică domeniului psihologiei muncii și organizaționale, în timp ce avizul psihologic pentru permis portarmă se supune reglementărilor din domeniul psihologiei aplicate în securitate națională, apărare și ordine publică.
Atât avizul psihologic angajare, cât și avizul psihologic permis portarmă au o valabilitate de 6 luni.
Conform Hotărârii Colegiului Psihologilor din România nr. 3/2013, aceste documente trebuie să conțină în partea dreaptă sus timbre profesionale, elemente de securizare ale actului profesional.
Timbrele profesionale sunt alocate individual fiecărui psiholog cu drept de liberă practică, sunt prevăzute cu cod de bare și nu pot fi înstrăinate. Acestea fac parte din sistemul de securizare al activității profesionale a psihologilor.
Textul legislativ poate fi consultat aici: Hotărârea Colegiului Psihologilor nr. 3/2013.
Avize psihologice în domeniul siguranței transporturilor
În domeniul siguranței transporturilor, evaluarea psihologică este obligatorie pentru mai multe profesii și activități. Printre acestea se numără șoferii de transport marfă, șoferii de transport persoane, managerii de transport sau conducătorii de vehicule utilizate în transport alternativ.
Avizul psihologic pentru șofer transport marfă și avizul psihologic pentru șofer transport persoane sunt eliberate în conformitate cu legislația stabilită de Ministerul Transporturilor. Unitățile psihologice autorizate să emită aceste avize trebuie să dețină certificat de agreare emis de minister.
Dovada îndeplinirii condițiilor de aptitudine medicală și psihologică se face prin avize emise de comisiile medicale și psihologice din siguranța transporturilor.
Aceste documente au o valabilitate de 1 an, aspect menționat explicit pe avizul eliberat.
În cazul avizului psihologic pentru transport alternativ, dacă documentul emis pentru formarea profesională nu conține alte recomandări, acesta poate fi utilizat și pentru angajare, dacă se încadrează în termenul prevăzut de lege.
Avizul psihologic pentru manager de transport are o valabilitate de 2 ani.
Detalii legislative suplimentare pot fi consultate aici: reglementările privind siguranța transporturilor.
Avizele psihologice din domeniul transporturilor sunt emise în 3 exemplare autocopiative, dintre care două revin beneficiarului. Documentele sunt timbrate cu timbru sec și conțin seria și numărul certificatului de agreare al unității psihologice.
Aviz psihologic pentru conducător ambarcațiune
Avizul psihologic pentru conducător de ambarcațiune de agrement are o valabilitate de 3 luni și poate fi eliberat doar de psihologi specialiști sau principali în domeniul transporturilor, autorizați pentru evaluări în domeniul siguranței transporturilor maritime.
Avize psihologice în domeniul psihologiei clinice
În domeniul psihologiei clinice pot fi emise mai multe tipuri de avize psihologice, precum:
- aviz psihologic FIV
- aviz psihologic voluntariat
- aviz psihologic plasament familial
- aviz psihologic asistent maternal
- aviz psihologic adopție
Aceste documente respectă regulile generale de emitere și conțin timbrul profesional aplicat în partea dreaptă sus, peste care se aplică ștampila rotundă a cabinetului psihologic.
În partea inferioară a documentului sunt aplicate parafa psihologului clinician și ștampila cabinetului.
Prețul avizului psihologic în București
În ceea ce privește prețul avizelor psihologice în București, acesta este stabilit într-o piață liberă. Nu există un tarif minim impus de lege.
Psihologul cu drept de liberă practică stabilește costul evaluării în funcție de complexitatea testării psihologice și de durata evaluării.
De exemplu, avizul psihologic pentru permis de armă letală poate fi emis doar de psihologi cu gradul profesional de specialist sau principal.
De asemenea, costul evaluării poate varia în funcție de scopul solicitării – obținerea permisului auto sau redobândirea permisului auto anulat.
Avize psihologice București – Cabinetul Psihologic Mihaela Davidescu
Cabinetul Psihologic Mihaela Davidescu eliberează avize psihologice în București rapid, la preț accesibil și cu eliberare pe loc.
Evaluările psihologice pot fi realizate pentru:
- angajare
- permis auto
- permis portarmă
- ambarcațiuni
- șoferi profesioniști
- voluntariat
- adopție
- plasament familial
Pentru programări puteți suna la:
0720897325
0771750060
Programările se pot face și online accesând pagina de contact a cabinetului.
